Date fizico-geografice

 

RELIEFUL ȘI GEOLOGIA

Cu lungimea sa de 15-16 km de la nord la sud, teritoriul comunei ocupă un desctor important din Subcarpaţii Getici şi atinge şi marginea nordică a Gruiurilor Argeşului (partea Piemontană Getică dintre Argeş şi Argeşel).

 

De la hotarul nordic al teritoriului satul Muşăteşti se înşiră pe drumul judeţean cu foarte scurte ramificaţii laterale, deoarece valea Vîlsanului are aici aspect de defileu, îngustată de contraforturile dealurilor subcarpatice înalte, Chicera si Toaca. Din Chicera, coboară spre sud - est câteva culmi în pantă abruptă, împădurite, despărţite de Valea lui Matei, Valea Ursului şi Valea Câinelui, ultimul vârf, Dealul Oborului (663 m) fiind punctul terminal al interfluviului Robaia - Vîlsan. Din dealul Toaca coboară spre sud - vest Plaiul Bârlogului şi o altă culme; între aceste culmi s-a format Valea Barnei, iar la sud de cea de a doua culme, Valea Podului.

 

Ceva mai la nord de debuşeul Văii Podului, Valea Vîlsanului se lărgeşte, intrând în compartimentul depresionar ce face parte din culoarul Depresionar al color şapte Muscele.

 

În aceasta depresiune are loc şi vărsarea pârâului Robaia, pe dreapta în râul Vîlsan. Valea acestui pârâu începe de sub vârful sudic al masivului deluros Chicera (Chiciura), numit Masa de Piatra (1240 m), în teritoriul Braduleţ, prin doua văi ce se unesc puţin mai la nord de schitul Robaia, la hotarul teritoriului.

Limita vestica a teritoriului trece prin vârful Burdimanu (902 m) situat chiar, la, vest de schitul Robaia, urmează spre sud Muchia Burdimanului trecând pe la est de cătunul Florieni (comuna Albeşti - Argeş) şi apoi pe la vest de satul Bolovaneşti din teritoriul Muşăteşti. La Bolovaneşti culmea are altitudinea de numai 660 m. Imediat spre, sud culmea urcă din nou în Plaiul Floreşti la 700 m pentru a coborî iar la 620 m în înşeuarea care leagă satul Brateşti din comuna Albeşti - Argeş cu satul Valea lui Maş din comuna Muşăteşti. Urcând uşor la 654 m chiar la vest de satul Valea lui Maş, culmea coboară din nou lent sub denumirea de Muscelu Perişorului până la 600 m în înşeuarea prin care acum 30 - 40 ani trecea calea ferata forestiera Curtea de Arges - Muşăteşti - Braduleţ - Bahua Rusului, iar acum trece drumul naţional, care după ce a trecut prin sudul satului Bărbălăteşti (comuna Valea laşului), intra in teritoriul Muşăteşti, coboară pe Valea Buneştilor pentru a se uni cu drumul judeţean de pe valea Vîlsanului în dreptul satului Valea Faurului.

De la est de Bărbălăteşti, culmea urcă prin pădurea Buneşti până la 647 m, pe muchia crestei pe a cărei suprafaţă structurala trecea vechiul drum naţional înainte de modernizare, coboară lent pe aceasta suprafaţă structurală până sub 600 m, apoi urca iar in Dealul Rizoaia la 656 m de unde urmăreşte marginea suprafeţei structurale spre S-V până la obârşia Văii Părului de unde schimbă brusc direcţia spre S - SE şi urcă hotărât prin pădure până la Râpa cu Brazi (771 m), chiar la est de centru oraşului Curtea de Argeş şi la vest de marginea nordica a satului Stroeşti (de unde se desprinde drumul spre Costeşti - Vîlsan).


Văile laterale, în special Valea Buneştilor şi Valea Părului, sunt vai largi, dar subsecvente, având versantul stâng lung şi cu panta lină expusă sudic (suprafaţa structurală ), iar cel drept mai abrupt şi împădurit aproape în totalitate (frunte de creastă).

 

Râpa cu Brazi este punctul cel mai nordic al Gruiului Merişani. Începe cu un platou îngust care coboară foarte lent pe Dealul Mare (760 m), prin Piscul lui Perza de unde platoul se despleteşte în câteva piscuri fragmentate de obârşiile Văii Topliţa, ale Văii Călugărului şi ale Văii Boului. Acest grui se termină spre nord printr-o frunte de crestă cu direcţia NV-SE, urmărită la bază de Valea Şoptana. Limita sudică a teritoriului face un ocol spre sud după ce pleacă din Piscul lui Perza, apoi se dirijează spre sud - est prin Pădurea Păişului, traversează Valea Şoptana şi Dealul Mălăiştea direct spre est până la Vîlsan.

 

Interfluviul -Vîlsan - Râul Doamnei coboară treptat din vârful Toaca (897 m) prin Pădurea Bratul şi apoi prin păşuni şi fâneţe până la 620 m în înşeuarea prin care trece drumul naţional de la Muşăteşti la Domneşti. Din imediata apropiere a drumului culmea urca abrupt pe o frunte de creastă până la 699 m în vârful Aninoasa, de unde urmează un traseu sinuos, coborând şi urcând câte puţin de mai multe ori (640 m) apoi 680 m în Mălăiştea Mare, 615 m din nou 625 m în Mălăiştea Mică, 608 m în Dealul Părului, între Vîlsăneşti - sud şi Pietroşani). Si această porţiune coborată de interfluviu se încadrează în culuarul Depresionar al celor Şapte Muscele cu extensiunea V - E: Valea Iaşului, Muşăteşti, Domneşti - Stăneşti, Slănic, Berevoieşti, Godeni - Schitu Goleşti. Creasta deluroasă domină cu numai 20 - 60 m terasa înaltă a Râului Doamnei, care are o extensiune maxima aici şi care coboară şi ea uşor spre sud de la 600 m la Domneşti, la 560 m la Pietroşani.

 

Mai departe spre sud culmea urmează tot un traseu sinuos urcând pe câteva vârfuri puţin mai înalte (Goila - 662 m, La Cruce - 695 m si Râpa Stroeştilor - 686 m).

Râpa Stroeştilor este punctul cel mai nordic al Gruiului Piemontan dintre Vîlsan şi râul Doamnei = Dealul Mare. Din Râpa Stroeştilor limita teritoriului coboară pe la sud de Valea lui Topor, pe Piscul sub Mătăhari, ce constituie hotarul spre teritoriul Mălureni.

 

Datorita structurii geologice monoclinale (straturile sunt ridicate spre nord) cele mai răspândite forme de relief sunt crestele cu suprafeţele de strat înclinate slab - moderat spre sud şi cu frunţile de creastă abrupte, ce retează capetele straturilor litologice expuse nordic. Aşa este suprafaţa structurala a Prosiei, pe care e situat şi satul cu acelaşi nume, iar pe sub fruntea crestei trece drumul naţional până în Dealul Cărbunelui. La fel suprafaţa structurală este faţa Dealului Drăguşeni pe care sta satul Valea Muscelului, continuat spre S cu satul Costeşti - Vîlsan; acest sat stă în cea mai mare parte pe conul de dejecţie al văii Muscelului unit cu cel al Văii Albului o vale subsecventa, ce vine dinspre vest pe sub Dosul Mare - alta frunte de creasta.

 

Fruntea crestei a cărei faţă e Dealul Drăguşeni, este versantul drept împădurit al văii Buneşti. Din nou versantul Stâng al Văii Buneşti este suprafaţa structurală cu pante line, expuse sudic, iar versantul drept al văii lui Maş este o frunte de creastă cu pante foarte puternic înclinate şi de aceea împădurită.

 

În aspectul Văii Vîlsanului pe lungimea cuprinsă în teritoriul Muşăteşti se pot distinge trei sectoare în care valea are aspect de culoar îngust şi doua compartimente depresionare, lărgite:

  • Culoarul Muşăteşti - Nord
  • Depresiunea Muşăteşti - Valea Faurului
  • Culoarul scurt Valea Faurului - Vîlsăneşti - Nord 
  • Depresiunea Vîlsăneşti - Costeşti Vîlsan 
  • Culoarul Stroeşti - Mălureni

Culoarul Muşăteşti Nord este condiţional de îngustarea văii între culmile sud - estice ale Dealului Chicera (Chiciura) pe dreapta şi cele sud - vestice ale Dealului. Toaca pe stânga Vîlsanului. Amândouă aceste dealuri subcarpatice sunt constituite din conglomerate, marne cenuşii şi roşii, nisipuri, pietrişuri si tufurile de vârsta helvetiana (miocen = neogenul inferior). Conglomeratele dau semetia şi pantele abrupte ale acestor dealuri, iar nisipurile şi tufurile apar pe alocuri în ravene, unele din acestea destul de spectaculoase, cum sunt cele de pe Valea Robaia.

 

Depresiunea Muşăteşti - Valea Faurului este lărgirea văii Robaia pe dreapta şi a Văii Măruncioiu pe stânga până la satul V. Faurului inclusiv. Lunca Vîlsanului se lărgeşte până la 1 km, Vîlsanul curge pe sub suprafaţa structurală a Prosiei, lăsându-şi lunca aproape toată pe dreapta.
Tot pe dreapta Vîlsanul primeşte ca afluenţi Robaia, Valea lui Maş şi Valea Buneştilor, pe stânga afluenţii sunt: V. Prosiei si V. Faurului.

Culoarul Valea Faurului - Vîlsăneşti este o nova îngustare a văii Vîlsanului, determinate de înaintarea spre vest a culmii denumită Dealul Satului, pe stânga râului, pe stânga râului, iar pe dreapta Dealul Drăguseni. Pe sub versantul acestuia curge Vîlsanul lăsând pe stânga sa tăpşanele pe care este aşezat satul Vîlsăneşti chiar în dreptul centrului satului. Lunca Vîlsanului are lăţimea cea mai mica, de numai 200 m.
Litologia monoclinala este de vârstă daciană dar se impune menţiunea ca Dealul Drăguşeni e constituit dominant din marne şi argile, în timp ce Dealul satului e format mai mult din nisipuri şi tufuri (local pietrişuri).

Depresiunea Vîlsăneşti - Costeşti Vîlsan prezintă o lărgire maximă a luncii Vîlsanului (1,5 km) la Costeşti. Aici este şi debuşeul Văii Muscelului, care se lungeşte consecvent pe faţa Dealului Drăguşeni, primind pe dreapta valea subsecvenţa a Boierului (V. Parului pe alte hărţi).
Această vale curge pe la baza frunţii de creastă a Dealului Ciungilor şi a D. Răduţa.
Dacă până la Costeşti-Vîlsan relieful e sculptat în aceleaşi roci de vârstă daciana (marne, argile, nisipuri si pietrişuri) de aici spre sud încep straturile levantine din care este constituit Piemontul Getic. Ele sunt tot marne, argile, nisipuri, pietrişuri, dar primele (marne, argile) sunt mai puţin răspândite, nota dominantă fiind data de nisipuri şi pietrişuri. Acestea începând din Râpa cu Brazi şi din râpa Stroeştilor, sunt acoperite de sedimente cuaternare: pietrisuri, nisipuri, argile.

 

Culoarul Stroeşti - Mălureni este ultima îngustare a văii Vîlsanului dar cea mai lungă pentru că se va menţine aşa până aproape de confluenţa Topliţei cu Vîlsanul.
Vîlsanul curge pe acest ultim sector pe sub versantul împădurit al Dealului Mălăiştea, continuare a Crestei Telmanului, lasând pe stânga tapşanele construite de văile ceva mai lungi ce coboară din culmea La Cruce - Râpa Stroeştilor, prin depunerea nisipurilor şi pietrişurilor levantine şi cuaternare, pe care este aşezat satul Stroeşti.
Lunca Vîlsanului este lata de circa 500 m, dezvoltată mai mult pe stânga.

 

 

HIDROGRAFIE, HIDROLOGIE, HIDROGEOLOGIE
Vîlsanul, arteră hidrografică principală, ce străbate teritoriul pe direcţia N-S, are în cadrul acestui teritoriu bazinul asimetric, partea vestica de doua ori mai lată decât partea estica. Ca urmare aftuenţii cei mai fungi sunt pe partea dreapta: Robaia, Valea lui Maş, Valea Buneştilor, V.Muscelului. Dintre acestea cea mai importanta este Robaia, un râuleţ cu debit permanent, alimentat din izvoarele ce formează din straturile sudice ale Dealului Chicera. Celelalte vai au un regim intermitent.

 

Tot cu regim intermitent sunt şi afluenţii de pe stânga, care sunt şi mai scurţi: V. Barnei, V. Podului, V. Maruncioiu, V. Prosiei, V. Faurului, V. Satului, V. Româneşti şi alţii dintre care ultimul este Valea lui Topor.

Regimul hidrologic intermitent, puternic dependent de regimul pluviometric sau de viteza de topire a zăpezilor mai bogate (determinate de regimul termic) favorizează producerea unor viituri excepţionale care pot fi periculoase mai ales prin marile debite solide pe care le pot dezvolta, ceea ce poate efecte drumurile, aşezările, terenurile agricole.

 

Vîlsanul, care din anul 1964 îşi cedează cea mai mare parte din apele sale montane prin tunel în barajul Vidraru de pe Argeş, a rămas o palida amintire a fostului râu.
Regimul sau hidrologic resimte mai puternic fluctuaţiile de regim ale afluenţilor săi, de când debitul sau este atât de diminuat.

 

Apa freatica se găseşte pe lunca Vîlsanului la adancime mică (0,5 - 3 m), pe tapşanul ea se găseşte la 3 - 8 m (pe alocuri) la 0,5 - 2 m la Stroeşti), iar pe versanţi ea este neînsemnată cantitativ (de exemplu la Bolovăneşti).

 

Câteva izvoare mai importante apar pe Valea Robaia, unul sub Dealul Oborului şi alte câteva puţin mai în amonte de schitul Robaia.

 

 

VEGETAȚIA
Vegetația specifică comunei Mușătești o formează făgetele de dealuri, care se întind în lungul interfluviilor, alături de care se află și gorunetele, comuna încadrându-se așa cum arăta Eugen Nedelcu (1974) în domeniul de interferență a fagetelor și gorunetelor, adică în etajul floristic nemoral.
Cele mai compacte și mai întinse păduri se întâlnesc pe interfluviile ce mărginesc comuna spre est și vest.
O notă specifică a vegetației comunei Mușătești o dau inversiunile de vegetație, concretizate  în faptul că versanții interfluviilor și zonele umbrite, în special în dosurile de vale sunt acoperite cu făgete, iar podurile interfluviilor și pantele însorite sunt acoperite de stejarete, reprezentate prin gorun, care formează păduri compacte ca în Dealurile Drăgușești, Dealul Rizoaia, fie pădure de gorun în amestec cu alte specii de foioase sub forma "șleaurilor de deal" specifice Dealului Satului.

 

Printre speciile care compun pădurea de gorun în amestec se remarcă: carpenul, ulmul, frasinul, specii de tei.
Printre arbuștii care îmbracă pădurea de gorunete se remarcă: păducelul, sângerul, cornul și alunul.
Primăvara, înainte de înfrunzirea arborilor, stratul ierbaceu este presărat cu mulțimea multicoloră a plantelor de primăvară: ghiocei, brebenei, viorele, untișor și alte multe specii.
După ce coroanele arborilor se împlinesc cu frunze, flora stratului ierbaceu se reduce, remarcându-se dintre graminee: mărgica, păiușul de pădure, aliorul.
Făgetele ocupă suprafețe mai mari sub formă de păduri compacte pe interfluviul dintre Vâlsan  și Valea Doamnei, precum și pe Valea Roboaia și Valea lui Mas și sunt reprezentate prin fag, alături de care, în unele locuri se mai găsesc: paltinul de munte, frasinul, cireșul, carpenul.


Dintre arbuștii răspândiți sub făgete se remarcă: cununița, murul, păducelul, lemnul căinesc.

Foarte răspândit în comuna Mușătești este salcâmul, în special pe Valea Robaia, Dealul Satului și pe versanții cu procese de pantă active, unde au fost plantați în scop de protecție, constituind o puternică bază meliferă.


În lunca Vâlsanului sunt răspândite sențele moi: aninul negru, răchita albă, salcia fragedă, salcia căprească, răchita roșie.
Pășunile și fânețele naturale prezente pe interfluviul dintre Vâlsan și Valea Argeșului il suprafete mult mai mari decat pe interfluviul dintre Vâlsan și Valea Doamnei, cuprinde o bogată floră ierbacee a cărei mare diversitate îi asigură o ridicată valoare nutritivă.

 

 

FAUNA
Elementele cadrului natural sunt întregite de numeroase specii de animale de pădure, dintre care cel mai reprezentant este căprioara, element faunistic și vânătoresc, a cărui zonă optimă de trai se întinde până la aproximativ 700 - 800 m altitudine. Accidental, în nordul comunei, este prezent și cerbul, alături de care este prezent, tot accidental și ursul.
Se mai remarcă iepurele, prezent în întreaga zona care constituie vânatul cel mai important sub raport economic și vânătoresc-sportiv.
Dintre carnivore, se rernarcă vulpile și lupii și, destul de rar, râsul și pisica sălbatică.
Din fauna măruntă amintim veverița, dihorul, nevăstuica.
În pădurile de goruneț și chiar în cele de amestec este prezent mistrețul, al cărui număr a crescut în mod simțitor și care, în turme, provoacă serioase pagube culturilor agricole, în special la nivelul satelor Stroești și Costești­ Vîlsan.

Ca un element faunistic, speific Vâlsanului și, în consecință, și comunei Mușătești este "aspretele", reprezentant endemic în fauna ihtiologică, alături de care, în apele Vâlsanului se mai găsesc mreana, cleanul.
Varietatea speciilor faunistice, ca și numărul relativ de mare al reprezentanților pe specii, justifică pe deplin concluzia cadrului natural prielnic.

 

SOLURILE
Sub aspect pedologic, comuna Mușătești se încadreaza în tipul genetic de soluri specifice etajului nemoral, căruia local îi corespund solurile silvestre brune, reprezentate,  în cea mai mare parte, prin solurile negre argiloase, solurile silvestre podzolice, brune și brune gălbui.
Diversitatea solurilor este generată de condițiile locale (litologie, morfologie, regim climatic, floră), individualizând anumite regiuni și creând diferențieri între zonele de interfluviu și cele de vale.
Astfel, în centrul comunei, pe interfluviile cu spinări domoale și în sud, au evoluat solurile silvestre podzolice brune și brune gălbui.
În partea de vest, în cea mai mare parte a interfluviilor, în special pe pante, este acoperită de solurile negre și brune.
Dezvoltate în mare parte pe marne, argile și nisipuri, solurile silvestre au o textura variabilă, între lutoasă și lutonisipoasă, în funcție de procentul de argilă pe care-l conțin și în cea mai mare parte o structură bulgăroasă.
Prezența argilei în aceste soluri face ca aderența particulelor de sol la uneltele agricole să fie ridicată și tot ea accentuează procesul de gomflare în prezența apei și de contracție când se pierde apa.
În unele puncte, cum este Dealul Dârjila din Valea Muscelului sau dosul Văii Buneștilor, prezența argilei, o cantitate mare, imprimă solului o coeziune ridicată.
Majoritatea solurilor silvestre podzolice brune și brune gălbui prezente pe interfluviile dintre Valea Vâlsanului și Valea Iașului, în Manga, Valea Buneștilor, Soptana au o textură lutoasă, fiind mai afânate, au o impermeabilitate potrivită, capacitate mare pentru apă, se lucrează în general bine și sunt bune pentru culturi agricole, pășuni și fânețe naturale.
Pe pantele abrupte, ca rezultat al proceselor de panta active, se găsesc soluri cu profil trunchiat, reprezentate prin litosoluri.

Pe terasele inferioare, situate în lungul Văii Vâlsanului, cât și în regiunile de la baza versanților, se găsesc soluri silvestre cu o textură lotunisipoasă fiind afânate, cu o permeabilitate moderată, conținând suficiente cantități de substante nutritive.
In concluzie, se poate aprecia ca, alături de celelalte componente ale cadrului natural, învelișul de sol, prin particularitățile sale, contribuie la specificul zonei, sub aspectul importanței economice.

 

 

CLIMA

Regimul climatic este temperat continental moderat, cu temperatura medie multianuala intre 8° C si 90 C, cu media lunii iulie de 180 - 190 C, iar cea din ianuarie de -2,90 C.
Valorile termite scad cu altitudinea, iar cantitatea de precipitaţii creste in aceeaşi direcţie.

Marea variabilitate a cantităţilor de precipitaţii în timp şi spaţiu este demonstrate de cantitatea maxima căzuta în 24 ore, care tot la Domneşti este de 104,5 mm, mai mare decat cantitatea medie a lunii iunie (cea mai ploioasa). Astfel de ploi torenţiale pot fi la originea unor viituri pe văile secundare şi chiar pe râu, cu efecte uneori distrugătoare.

Înapoi